Florin Barbu că a declarat că Ministerul Agriculturii va finanţa din 2025, prin programele pentru susţinerea cultivării legumelor în spaţii protejate, fiecare mie de metri pătraţi, cu obligativitatea ca jumătate din suprafaţă să fie cu tomate.
Oficialul a precizat că prin această finanţare se încurajează dezvoltarea fermelor, astfel încât acestea să nu mai fie divizate în sere şi solarii de 1.000 metri pătraţi, scrie Agerpres, citat de Economica.
„De anul viitor, din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii din bazinele legumicole din ţară, vom finanţa fiecare mie de metri pătraţi, practic vom face o finanţare cu o obligativitate ca 50% să fie tomată, iar restul alte legume în spaţii protejate. Practic, finanţarea va fi undeva la 1.500 de euro pe fiecare mie de metri pătraţi, ne dorim foarte mult ca fermele să se dezvolte şi să nu mai fie divizate în sere şi solarii de câte 1.000 de metri pătraţi”, a spus ministrul Agriculturii.
Totodată, Florin Barbu a menţionat că pentru al doilea ciclu al Programului Tomata, care este în prezent în derulare, fermierii vor beneficia de un sprijin de 1.000 de euro pentru o suprafaţă cultivată cu legume în spaţii protejate de 1.000 de metri pătraţi.
În urma discuţiilor cu fermierii prezenţi la târgul de produse agroalimentare de la Slatina, Florin Barbu a dat asigurări că Guvernul va finanţa în continuare proiecte de susţine a agriculturii şi fermierilor.