Ministerul Mediului a luat act de notificările Comisiei Europene privind punerea în întârziere (infringement) a României față de protecția mediului, dar totuși în ultima perioadă, au fost făcuți pași importanți pentru modernizarea și eficientizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, se arată într-un comunicat de presă al instituției, de joi.
„În ceea ce privește monitorizarea calității aerului, așa cum stipulează comunicarea publică a Comisiei Europene, România a realizat, în ultima perioadă, pași importanți pentru modernizarea și eficientizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului”, a precizat Ministerul Mediului.
Instituția a făcut precizări și cu privire la criticile Comisie Europene legate de existența unor instalații industriale care funcționează fără acte de reglementare în domeniul mediului.
„În privința existenței unor instalații industriale care funcționează fără acte de reglementare în domeniul mediului, în toate aceste șase cazuri menționate de CE, Garda Națională de Mediu a aplicat amenzile prevăzute de lege și sancțiunea complementară de suspendare a activității. Toți cei șase agenți economici au contestat în instanță deciziile autorităților de mediu. Procesele sunt pe rol în diverse etape de desfășurare”.
În sfârșit, Ministerul Mediului a răspuns Comisiei cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră (cunoscute și drept „gaze fluorurate”).
„Și în ceea ce privește Regulamentul UE privind gazele fluorurate, România a făcut progrese importante. Proiectul de act normativ care prevede sancțiuni pentru aspectele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de serăși revizuiește rolul autorităților competente, este în faza de aprobare interministerială. Noul act normativ corelează noile prevederi ale Regulamentului cu rolul deja stabilit al acestora prin Hotărârea de Guvern nr. 939/2010, care se va abroga la data intrării în vigoare a noii propuneri”.
Răspunsul Ministerului Mediului a venit după ce, miercuri, Comisia Europeană a notificat România că a eșuat în punerea în aplicare a legislației europene în numai putin de 11 domenii.
Printre acestea numărându-se și două legate de protecția mediului. Alte domenii sunt energia, serviciile financiare, armele de foc, migrația, protecția copilului sau piața digitală.
Notificările Comisiei au venit la trei zile după ce Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a aprobat împușcarea a 140 de urși, după care a precizat că „Trebuie să protejăm specia”.
Comunicatul de presă al Comisiei Europene în care Guvernul este criticat poate fi citit integral AICI.