Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 500 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat, luni, 500 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 1,76% pe an.
Potrivit Agerpres, împrumutul a fost făcut printr-o emisiune de obligațiuni cu maturitatea reziduală la 21 de luni.
Ministerul Finanțelor Publice a planificat împrumuturi de 3,845 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna septembrie, din care 3,5 miliarde de lei prin opt licitații de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat, iar 345 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.
Banii vor fi folosiți pentru refinanțarea datoriei publice și finanțarea deficitului bugetului de stat.
În 2015, MFP intenționează să împrumute de pe piața internă circa 10 — 12 miliarde lei prin emisiuni de certificate de trezorerie și 25 — 28 miliarde de lei prin emisiuni de obligațiuni benchmark.