Ministerul Finanțelor anunță că nu vor exista majorări de taxe și impozite în acest an, dar nu neagă că se pregătesc modificări ale Codului Fiscal (VIDEO)
Reprezentanții ministerului Finanțelor (MF) fac o serie de precizări după apariția în presă a informațiilor conform cărora Guvernul ar pregăti majorări de taxe și impozite.
Într-un comunicat transmis de ministerul Finanțelor anunță că nu vor exista majorări de taxe și impozite în acest an, dar nu neagă că se pregătesc modificări în proiectul de Cod Fiscal. Se urmărește simplificarea și stimularea investițiilor prin măsuri fiscale, nicidecum majorarea taxelor și impozitelor, arată MF.
”În urma articolelor apărute în presă, Ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări: Așa cum am menționat în nenumărate rânduri, Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an. Singurele măsuri care au fost şi sunt vizate sunt de simplificare aprocedurilor fiscale și în favoarea activității economice”, se arată în comunicatul citat.
“Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri.
În acest context, creșterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice.
”Încă de la început, Ministerul Finanțelor a venit în sprijinul contribuabililor și a mediului de afaceri și are în vedere să continue această politică până la finalul anului.
Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo măsură de creștere a taxării.
În egală măsură, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată în vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile și nici a salariilor nete.
De asemenea, nu este vizată acordarea vreunei amnistii fiscale.
Informațiile apărute în presă, potrivit cărora averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, nu reflectă o decizie a Ministerului Finanțelor Publice.
Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii”, se arată în comunicatul ministerului de Finanțe.