Ministerul Energiei: Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 de lei pentru montarea repartitoarelor de căldură

Publicat: 18 11. 2024, 16:32
Sursa foto: hepta.ro

Ministerul Energiei, condus de Sebastian Burduja (PNL), a anunțat lansarea unui program prin care familiile vulnerabile vor putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea repartitoarelor de căldură. Valoarea totală a schemei de ajutor se ridică la 375 milioane de lei.

Ajutor de la stat pentru montarea repartitoarelor

„Acest program reprezintă angajamentul nostru de a sprijini familiile vulnerabile în optimizarea consumului de energie termică. Prin alocarea unui buget de aproape 400 milioane de lei şi implementarea unor soluţii eficiente, cum sunt sistemele de repartitoare pentru energie termică, ne propunem să facem paşi reali către eficientizarea energetică a tuturor gospodăriilor.

Ne dorim ca fiecare familie vulnerabilă să poată beneficia de facturi mai mici şi de un control mai precis asupra consumului de energie. Avem încredere că această măsură va aduce o îmbunătăţire în calitatea vieţii celor care sunt afectaţi de creşterile de preţuri”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al ministerului.

Cine se califică pentru a primi ajutorul de instalare a repartitoarelor

Ministerul precizează că aceste sisteme sunt esențiale pentru eficientizarea consumului de energie.

Principalele măsuri incluse în proiect:

👉Sprijinul este destinat familiilor și persoanelor care locuiesc în imobile de tip condominiu și care au venituri lunare egale sau mai mici de 2.000 lei.
👉Fiecare gospodărie eligibilă poate primi un sprijin nominal de maximum 750 lei, utilizabil pentru achiziția și montarea sistemelor de repartizare, până la 31 decembrie 2025.
👉Fondurile vor fi distribuite prin intermediul unui „card pentru repartitoare,” distribuit prin Compania Națională „Poșta Română” S.A.
👉Montarea sistemelor va fi realizată de societăți autorizate, iar decontarea se va face pe baza documentelor justificative.