Ministerul Energiei a pus în transparenţă decizională ordonanţa de urgenţă care va elimina declaraţia pe proprie răspundere pentru cei care au mai multe locuri de consum
Proiectul de ordonanţă de urgenţă care modifică din nou ordonanța privind plafonarea prețurilor la energie prin eliminarea declarației pe proprie răspundere pentru consumatorii care au mai multe locuri de consum, a fost pus în consultare publică.
Proiectul OUG care modifică din nou plafonarea energiei, pus în dezbatere
Proiectul de OUG elimină două alineate din OUG 27/2022 privind obligaţia depunerii la furnizor a unei declaraţie pe propria răspundere de către consumatorii casnici privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.
De asemenea, este eliminată şi reglementarea privind nerespectarea depunerii acestei declaraţii care era prevăzută cu amenzi între 100.000 şi 400.000 lei.
„pentru a evita facturarea diferită a consumatorilor casnici proprietari în raport consumatorii casnici chiriaşi, fapt ce necesită asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu intre aceste două categorii de consumatori casnici, regim diferenţiat pe care îl stabileşte, la momentul actual, la art. 1 alin. (10), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, conform notei de fundamentare afişate pe site-ul Ministerului Energiei.
„întrucât menţinerea acestei prevederi poate afecta grav persoanele care locuiesc cu chirie, persoane care, chiar dacă în conformitate cu consumul lunar realizat sau dacă se găsesc în situaţiile speciale menţionate la art. 1 alin (1) lit a, pct. ii), iii) sau iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare ar avea dreptul să beneficieze de preţ plafonat, nu ar putea beneficia de facilităţile oferite în lipsa unei eventuale declaraţii depuse de proprietar sau în lipsa unui contract încheiat direct cu un furnizor de energie electrică”, mai indică sursa citată.