Minea, Romalimenta: Preţurile la carne nu cresc de Paşte, dar românii preferă pieţele "gri"

Minea, Romalimenta: Preţurile la carne nu cresc de Paşte, dar românii preferă pieţele "gri"
Foto: evz.ro

Preşedintele patronatului din industria alimentară Romalimenta, Sorin Minea, a declarat că preţurile la carne nu vor creşte în perioada Paştelui, însă preferinţa românilor de a cumpăra produse de pe pieţele „gri” s-ar putea reflecta în scăderea vânzărilor din lanţurile comerciale. „Ca de obicei, de Paşte va fi virată multă carne de miel către piaţa gri, mai multă decât anul trecut, în contextul unui TVA de 24%. De asemenea, pe mezeluri va fi competitivitate crescută cu pieţe nefiscalizare, şi, în special, cu magazinele de proximitate nefiscalizate, care sunt din ce în ce mai multe”, a declarat Minea, citat de Mediafax.

Potrivit lui Minea, piaţa nefiscalizată reprezintă peste 50% din vânzările totale de carne la nivel naţional, procentaj care trece de 70% în perioada sărbătorilor.

„Dacă se compară cu Crăciunul de anul trecut, când reţelele de vânzare au avut o scădere pentru că se vinde foatrte mult la negru, bănuiesc că şi de Paşte vor avea scădere. Nu pot compara cu cei care au din start un câştig de 24%. (…) Suntem într-o piaţă ciudată, distorsionată şi foarte volatilă”, a mai declarat preşedintele Romalimenta.

Pe piaţa „gri”, companiile vând o parte din producţie fiscalizat, iar restul la negru.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:46 - Elena Lasconi: Miza alegerilor din 1 și 8 decembrie este viitorul democratic și european al României! Vom decide dacă vrem să fim în Europa, dacă vrem să fim protejați de NATO sau să ajungem vasalii lui Vladimir Putin
15:45 - Mircea Geoană: Pentru turul al doilea susținerea mea merge către Elena Lasconi, singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiție (VIDEO)
15:38 - Cine va lua 520 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii a venit cu precizări
15:31 - Manifestații anunțate în marile orașe din țară față de alegerile prezidențiale. „Poate fi ultima dată când putem face asta”
15:22 - Au folosit Google Maps și au căzut de pe un pod neterminat! Sfârșit tragic pentru trei bărbați
15:08 - Penalizare pentru călătorii nerăbdători. O linie de zbor introduce o măsură nouă
15:04 - Doi marinari români sunt abandonați în largul Mării Negre. De 24 de zile trăiesc fără hrană, bani sau curent electric
14:59 - Ciolacu: Nu plec din funcția de premier până nu rezolv prin OUG problema pensiilor militare. Regret că pensionarii militari au fost atrași în disputa electorală dintre partide (VIDEO)
14:56 - Reacția lui Ciolacu, după ce șeful TikTok a fost somat să dea explicații în PE, despre campania lui Georgescu: “Banii folosiți sunt mult mai mulți decât ce e prevăzut în lege. Înseamnă că sursa de finanțare a fost una externă” (VIDEO)
14:46 - Femeie găsită moartă într-un imobil din Cluj. Polițiștii spun că avea urme de violență pe corp