Mihai Tudose, anunț despre split TVA: În cazul căror firme se va aplica măsura

Publicat: 16 10. 2017, 16:32

Premierul Mihai Tudose, noi declarații despre split TVA, controversatul mecanism contestat în repetate rânduri de mediul de afaceri. La finalul unei întâlniri avute luni cu reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), Tudose a anunțat că măsura split TVA nu se va mai aplica pentru toate firmele începând cu 2018, ci doar pentru cele aflate în insolvență, faliment, cele care înregistrează datorii în plata TVA, companiile cu capital de stat, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

”Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA, care va răspunde solicitărilor formulate în această perioadă de reprezentanții mediului de afaceri”, a declarat premierul.

Un alt subiect controversat discutat în cadrul întâlniri a fost trecerea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Reprezentanții UNPR au precizat că că trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat reprezintă, din punctul lor de vedere, o oportunitate care nu va afecta venitul net al salariaților.

Primul-ministru și reprezentanții UNPR au agreat un mecanism de colaborare periodic, în cadrul căruia să fie propuse și analizate măsuri pentru îmbunătățirea relației statului cu mediul de afaceri, stimularea încadrării în muncă și a competitivității, reducerea birocrației, inclusiv în sensul creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene de către mediul privat, promovarea firmelor românești pe piețele externe.