Fostul director al Hidroelectrica Mihai David a declarat, joi, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că toate contractele „băieților deștepți” nu au fost secretizate, aflându-se tot timpul la Ministerul Economiei.
„Executivul unei companii raportează tot timpul proprietarului, proprietarul nostru era Ministerul Economiei. Au toate cifrele, toate contractele. Nu eu trebuie să vorbesc cu populația, proprietarul trebuie să spună. Nu sunt secretizate. Contractele tot timpul au fost la proprietarul companiei„, a explicat fostul director al Hidroelectrica.
Acesta a vorbit și despre declarațiile lui Traian Băsescu, conform cărora a cerut aceste contracte însă a fost refuzat de Varujan Vosganian.
„Credeți că vreun director general de companie din România în momentul când cineva de la Cotroceni solicită să trimitem copiile contractelor durează mai mult de 20 de minute, maxim, că e trafic în București„, a spus ironic David.