Mihai Daraban: România și Pakistan trebuie să se implice în proiecte joint-venture prin intermediul băncilor de export-import

Mihai Daraban: România și Pakistan trebuie să se implice în proiecte joint-venture prin intermediul băncilor de export-import

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 5 noiembrie a.c., o întrevedere oficială cu noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, E.S. dl Muhammad Arshad Jan Pathan,cu prilejul vizitei de prezentare.

Pe parcursul întrevederii, dl Mihai Daraban a subliniat importanța extinderii cooperării economice în sectoare strategice, cu accent pe agricultura și industria alimentară, menționând faptul că România prezintă o deficiență în ceea ce privește exportul produselor alimentare procesate, preferând exportul materiilor prime. „Recent s-a încheiat târgul INDAGRA & INDAGRA FOOD, cel mai mare eveniment al industriei agricole și al industriei alimentare din regiunea Europei de Est. În viitor, acesta poate reprezenta o platformă pentru companiile pakistaneze de profil pentru a identifica potențiali parteneri de afaceri, din România și Europa, sens în care cele două state ar trebui să identifice cadrul optim de schimb de informații si finanţare a unor proiecte de joint venture, valorificând spre exemplu relaţia dintre Exim Banca Românească și organizația pakistaneză corespondentă. În egală măsură, avem în vedere domenii economice în care România este performantă, pe care CCIR le-a promovat constant în ultimii ani, care au un potențial semnificativ în relația bilaterală a României cu Pakistan”, a arătat în intervenția sa președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

Evident, sectorul agricol reprezintă o oportunitate de afaceri pentru antreprenorii pakistanezi, având în vedere faptul că deținem experienţă în acest domeniu, precum și forță de muncă calificată. În egală măsură însă suntem interesaţi de alte domenii de cooperare cu impact în plan bilateral, în atenția noastră fiind domeniul apărării, cel aeronautic, precum și cel energetic. Ca și țara dvs., Pakistan produce energie nucleară, având o capacitate de 20.000 de MW, iar cum România urmează să devină un hub energetic regional atât în ceea ce privește exploatarea resurselor de petrol și gaze naturale, cât și prin investiții în centrala nucleară de la Cernavodă și reactoarele modulare, există un interes sporit din partea noastră de a colabora în proiecte majore comune în acest domeniu”, a declarat ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, E.S. dl Muhammad Arshad Jan Pathan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:06 - Cafeaua, din ce în ce mai scumpă. Cât a ajuns să coste
19:05 - „Dragi românce, voi știți mai bine de atât!”. Reacția femeilor cu funcții în UE la declarațiile misogine ale lui Călin Georgescu: „Să se ducă-n…” (VIDEO)
19:03 - Panică la o bancă din Călărași. Un bărbat înarmat cu pistol a intrat în clădire și a amenințat angajații
19:03 - Bogdan Balanișcu (PSD): Cred că avem cei mai slabi candidați la prezidențiale, de la Revoluție încoace. Personal, nu știu dacă voi vota cu vreunul dintre ei (VIDEO)
18:42 - Castelul Peleș va putea fi vizitat doar parțial, din cauza unei avarii la conducta de apă. Problema durează de peste un an
18:30 - Doi soți au fost găsiți morți într-un apartament în București. Fiica lor a dat alarma
18:28 - Elena Lasconi, mesaj pentru românii care locuiesc în străinătate: Știu că votul vostru este un vot antisistem. Și e normal să votați împotriva celor care v-au alungat din țară. Însă, singurul candidat antisistem sunt eu (VIDEO)
18:21 - Paleologu: Acum e vorba de salvarea democrației. Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, stagnare și să ne întoarcem cu 35 de ani înapoi / Fantasmele legate de neomarxismul USR-iștilor sunt prostii (VIDEO)
17:58 - Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea. „Ești îngerul meu păzitor”
17:54 - Soția lui Helmut Duckadam, mărturisiri dureroase după moartea „Eroului de la Sevilla”: „S-a internat pentru o durere de spate. Miercuri spre joi l-au luat niște dureri îngrozitoare”