Micii fermieri români ar putea să primească de la stat până la 200.000 de euro prin programul Prima Seră
Un ajutor de stat în valoare de până la 200.000 de euro va fi acordat producătorilor agricoli care construiesc spații protejate (sere și solarii) de minim 1.200 de metru pătrați. Sprijinul este prevăzut într-o inițiativă legislativă depusă în Parlament iar programul va putea fi implementat numai după ce proiectul de lege va fi aprobat de legislativ, promulgat de Președintele României și publicat în Monitorul Oficial.
Programul Prima Seră: Ajutor de maxim 200.000 de euro
Programul Prima Seră este la acest moment în stadiu de proiect legislativ inițiat în Parlament. Documentul conține condițiile obligatorii pe care micii fermieri ar urma să le respecte pentru a accesa ajutorul de stat, dacă inițiativa va deveni lege. Astfel, schema se va acorda solicitanților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) să fie persoane juridice, persoane fizică înscrise în registrul agricol și înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016. cu modificările și completările ulterioare, cooperativă agricolă înființată, organizată și care funcționează potrivit Legii nr. 566/2004. cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, grup/organizație de producători, după caz;
b) să dețină și să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociați, suprafețe cultivate cu legume și fructe, destinate consumului uman, pe o suprafață de minimum 1200 mp;
c) să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat fară a fi emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la aceasta data.
d) să aducă documente justificative prin care să se facă dovada că sera este nou înființată, anunță Agrointel.
Prin definiția dată în proiectul depus la Senat, sera este o construcție special amenajată cu acoperiș și cu pereți din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul.
Ajutorul de stat se va acorda o singură dată per beneficiar pentru serele nou înființate pe o suprafață de minimum 1200 mp.