MFP: "Electorata" se va aplica persoanelor cu salarii sub 2.000 de lei. Deducerea fiscală va fi de 900 lei

MFP: "Electorata" se va aplica persoanelor cu salarii sub 2.000 de lei. Deducerea fiscală va fi de 900 lei
Foto: timpolis.ro

Măsura fiscală pentru restructurarea creditelor sau „Electorata” va fi aplicată doar pentru persoanele cu venituri din activităţi dependente sub 2.000 de lei pe lună.

Deducerea din venitul lunar impozabil va fi de 900 de lei, iar restructurările vor fi permise până la finele lui 2015, a informat Ministerul Finanțelor Publice, care a publicat spre dezbatere publică forma actului normativ, acesta urmând a fi analizat în şedinţa de Guvern.

„Se propune revizuirea sistemului de acordare a deducerilor pentru persoanele fizice care desfăşoară o activitate dependentă şi care realizează venituri din salarii, la funcţia de bază, în sensul acordării unei deduceri speciale lunare pentru credite restructurate ce va fi luată în calcul la stabilirea bazei impozabile. Pentru a beneficia de deducerea specială lunară pentru credite restructurate, contribuabilii respectivi trebuie să realizeze venituri brute din salarii prevăzute la art. 55 altele decât alin. (2)-(4), la funcţia de bază sau venituri brute din pensii de până la 2.000 lei , inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea”, se explică în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă, informează Mediafax.

Astfel, deducerile nu vor fi aplicate şi pentru alte forme de venituri, altele decât cele obţinute din activităţi dependente, din funcţia de bază.

Schema fiscală este opţională atât pentru debitor, cât şi creditor şi se va aplica pentru clienţii care solicită restructurare la bănci şi la instituţiile financiare nebancare (persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare străine) înscrise în Registrul General de la BNR.

Deducerea se acordă lunar, începând cu drepturile reprezentând venituri din salarii şi pensii aferente lunii ianuarie 2016, pentru o singură sursă de venit şi reprezintă rata din perioada de prelungire a duratei iniţiale a creditului, dar nu mai mult de 900 lei, în anumite condiţii, pe baza documentelor justificative emise de împrumutător.

Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre acestea restricţionând aplicarea doar la creditele fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`