Memorandum de Colaborare CCIR – Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova

Memorandum de Colaborare CCIR - Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova au semnat azi, 9 septembrie, un Memorandum de Colaborare privind organizarea de activități promoționale comune în piețe de interes din Orientul Indepartat, continentul american sau alte piețe extracomunitare unde se pot promova regiunile vitivinicole din cele două state.

De asemenea, Memorandumul de Colaborare are în vedere promovarea vinurilor din soiurile indigene comune, promovarea regiunii oeno-turistice și în calitate de traseu turistic din cele două state, schimburi de experiență și vizite de studiu, cooperare, precum și acordarea de suport reciproc în identificarea noilor oportunități de export.

„Relația dintre CCIR și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova este una specială, dacă nu chiar una dintre cele mai apropiate. Dovadă sunt multiplele activități desfășurate împreună pe parcursul ultimilor ani și bazate pe protocolul instituțional de colaborare semnat încă din 2014. Semnarea Memorandumului de Colaborare de astăzi, dintre CCIR și Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova, ne onorează și, în egală măsură, ne obligă în demersul nostru de a susține companiile din cele două țări din domeniul vitivinicol și, implicit, sectorul economic în sine. Fie că vorbim de simpla promovare a companiilor dintre cele două state, fie de oenoturismul național și inter țări, suntem foarte încrezători că această colaborare dintre organizațiile noastre va conduce la o creștere economică sustenabilă și la un grad mai ridicat de bunăstare la nivelul cetățenilor moldoveni și români”, a declarat secretarul general adjunct al CCIR, dl. Bogdan Vișan.

„Semnarea acestui memorandum creează toate premisele unei colaborări mai strânse între companiile românești și moldovenești ceea ce sperăm ca se va concretiza și într-o extindere a afacerilor și pe alte continente. Piața din România este foarte importantă pentru noi, dar Republica Moldova nu-și dorește o concurență deschisă cu producătorii din țara dumneavoastră. Aceasta solicitare de colaborare este o urmare a principiului de parteneriat. România importa 10-12% din vinul pe care îl consumă, iar noi ne dorim să luăm din această cotă de import și să se bea mai mult vin produs în Republica Moldova. Piața românească crește, în fiecare an, cu aproximativ 2,8%, așa cum s-a întâmplat în 2020, iar pe noi ne interesează să luăm o cotă maximă din acest procent al vinurilor de import fără să intrăm în competiție directă cu producătorul român”, a declarat directorul Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova, dna. Cristina Frolov.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`