Medicii nu sunt tocmai încântați cu decizia Guvernului de a-i scuti de plata impozitului pe venit. Potrivit unui sondaj al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, 57% ar fi preferat mai degrabă acordarea tuturor drepturile salariale, iar alţi 28% consideră că de această scutire ar trebui să beneficieze şi alte categorii de salariaţi.
"Doar 15% dintre medici cred că de măsura scutirii de impozit ar trebui să beneficieze doar doctorii. Numai cca. 44% dintre medici consideră că scutirea lor de impozit ar avea un efect pozitiv asupra medicilor. 32% dintre aceştia cred că este necesară, totuşi, înlocuirea lor cu o salarizare corectă", a transmis Federația, printr-un comunicat.
Unii respondenți consideră că măsura este incorectă și că este necesară înlocuirea ei.
"Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de dorinţa unei salarizări corecte în loc de privilegii, de teama faţă de ceea ce ar putea ascunde o astfel de măsură, de respingerea discriminării pe care o aduce cu sine, de refuzul unor pomeni şi dorinţa de beneficia de recompensele meritate, de ruptura pe care o poate introduse faţă de alte categorii profesionale din Sănătate şi faţă de cetăţeni, de dorinţa de echitate, de refuzul excepţiilor şi favorizarea regulilor pentru toţi", se mai precizează în comunicat.
Medicii care nu apreciază scutirea de impozitul pe venit se tem că această măsură ar putea stârni nemulțumirea populației și tensiuni sociale.
”Scutirea doctorilor de plata impozitului pe venit este într-o foarte mare măsură apreciată/dorită de medicii din sectorul privat şi este privită cu rezerve de marea majoritate a medicilor care lucrează în sectorul public. Analiza generală indică faptul că această măsură nu se bucură de un sprijin larg în rândul medicilor, ea fiind devansată de dorinţa medicilor pentru recunoaşterea statutului social al profesiei, inclusiv prin intermediul veniturilor acordate pentru munca prestată, şi refuzul de a fi consideraţi o clasă privilegiată", se mai arată în comunicat.
Sondajul s-a desfăşurat pe un eşantion format din 679 doctori.