MECIUL ELECTRICITĂȚII: Austria – Romania 4-0 sau Verbund vs. Hidroelectrica
Diferențele dintre România şi Austria la nivelul giganților de electricitate Verbund și Hidroelectrica sunt prezentate într-o analiză comparativă făcută de Ziarul Financiar.
Primul indiciu calitativ este conducerea. În Austria, compania este condusă de un veteran corporatist educat în SUA, în România – de o fostă directoare de cabinet PNL, de 32 de ani…
Verbund, cea mai mare companie producătoare de energie electrică din Austria, una dintre cele mai puternice economii din Uniunea Europeană, îl are preşedinte al boardului pe Gerhard Roiss, un veteran corporatist în vârstă de 65 de ani, educat în economie în facultăţi din Viena, Linz şi Stanford, SUA. Roiss a fost şi şef al OMV, dar a plecat cu doi ani mai devreme de finalizarea mandatului. El a fost şef şi la diviziile de explorare şi producţie din cadrul OMV, la divizia chimicale şi materiale plastice.
Pe de altă parte, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, nu are conducere în prezent, iar consiliul de supraveghere are un mandat temporar de patru luni care urmează să expire în august. Preşedintele consiliului este Ioana Andreea Lambru, un fost director de cabinet al PNL, în vârstă de 32 ani, şcolită la instituţia privată Universitatea Româno-Americană. Ea a fost promovată în timpul guvernului Grindeanu în ceea ce în prezent este cea mai importantă funcţie din Hidroelectrica, companie de stat cu afaceri de 732 mil. euro în 2016. Ioana Andreea Lambru nu are nicio tangenţă cu domeniul energiei, spre deosebire de Gerhard Roiss, care a lucrat timp de două decenii în cadrul OMV.
Mai mult decât atât, consiliul temporar de supraveghere al Hidroelectrica, cel care ar trebui să decidă noua conducere, nu a reuşit să ajungă la o decizie la întâlnirile pe care le-a avut săptămâna trecută.
Verbund a avut în anul 2016 un număr mediu de aproape 3.000 de salariaţi şi a avut afaceri de circa 3 mld. euro.
Spre comparaţie Hidroelectrica, a cărei listare la bursa românească este văzută ca fiind esenţială pentru promovarea la statutul de piaţă emergentă, are 3.400 de salariaţi, iar în 2016 a avut afaceri de 730 mil. euro, deci de patru ori mai mici faţă de compania similară din Austria.