România este în plină criză, iar mediul privat este marcat de controversatele măsuri fiscale pe care le-a adoptat Guvernul, însă chiar și așa premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL, a anunțat că în ședința de joi va fi aprobată creșterea salariilor în sistemul public.
Anunțul a fost făcut în debutul ședinței de Guvern de joi.
„Pe măsuri sociale, astăzi, vom aproba creșterea salariilor în sistemul public. Este o creștere în concordanță cu disponibilitatea bugetară și, desigur, o creștere în conformitate cu discuțiile pe care le-am avut cu partenerii noștri sociali și, desigur, ca urmare a deciziei pe care am luat-o la nivelul coaliției”, a declarat premierul, în deschiderea reuniunii de la Palatul Victoria.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut la rândul său o serie de precizări.
„Prin această ordonanță, vom acorda majorările salariale personalului plătit din fondurile publice, prin modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 130/2021. Practic, este vorba de acordarea unei pătrimi din diferența existentă în plată și nivelul salarial care ar trebui să fi ajuns, conform Legii 153, în anul 2022”, a spus Marius Budăi.