MarketWatch: Noul iPhone ar putea contribui mai mult la creșterea economiei Taiwanului decât a Statelor Unite

Publicat: 10 09. 2014, 19:01
Foto: techz.vn

Lansarea unui nou produs de către Apple duce de regulă la creşterea vânzărilor companiei şi are o contribuţie mică, dar detectabilă la avansul economiei americane, însă în acest an s-ar putea să ajute mai mult economia Taiwanului, piaţa din SUA fiind saturată cu iPhone-uri, relatează MarketWatch.

Apple a lansat marţi două noi telefoane, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, şi ceasul inteligent Apple Watch.

În ultimul trimestru al anului 2012, de exemplu, introducerea iPhone 5 a avut o contribuţie de 0,2 puncte procentuale la PIB-ul SUA, ceea ce nu a fost puţin pentru o economie de 16.000 de miliarde de dolari la momentul respectiv.

Cu toate acestea, în ultimul trimestru al acestui an nu va fi resimţit un asemenea impact. Piaţa americană este deja saturată cu iPhone-uri şi milioanele de consumatori ar putea să nu mai fie la fel de nerăbdători să cheltuiască pentru un nou model sau să cumpere pentru prima oară un aparat Apple, cu excepţia cazului în care acesta reprezintă o îmbunătăţire considerabilă faţă de modelele precedente.

Potrivit unor noi reglementări introduse în Statele Unite, este mai dificil pentru analişti de pe Wall Street să comenteze favorabil despre anumite companii, în special dacă nu răspund de compania respectivă ca analişti pentru acţiuni sau obligaţiuni.

Totodată, companiile de pe Wall Street trebuie să fie mai reticente cu declaraţiile referitoare la companiile cu care au relaţii bancare.

Ultima oară când o companie de pe Wall Street a făcut estimări privind lansarea iPhone a fost în 2012. Atunci, un analist al JPMorgan a estimat că iPhone 5 poate avea o contribuţie de 0,25-0,5 puncte procentuale la PIB-ul SUA.

Analiştii consideră însă că iPhone 6 va avea cu certitudine o contribuţie la creşterea economică din Taiwan şi la exporturile Chinei, unde sunt fabricate componte ale smartphone-ului Apple.