Marius Budăi: Avem formula finală de recalculare a pensiilor care va rezolva inechitățile

Marius Budăi: Avem formula finală de recalculare a pensiilor care va rezolva inechitățile

Peste cinci milioane de pensii vor fi recalculate după o noua formulă adoptată de Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice. Marius Budăi a că a fost aleasă o formulă finală de recalcularea și a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea.

„Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Potrivit antena3.ro, o posibilă formulă pentru recalcularea celor cinci milioane de pensii ale românilor arată astfel:

  • Numărul de puncte de pensie x VPR (n.r. Valoarea punctului de referinţă).

În acest moment, VPR este 72, având în vedere că se calculează, după cum urmează: punctul de pensie împărţit la 25 de stagiu de cotizare. În cazul în care punctul de pensie va creşte în 2024 la 1.875 de lei, VPR va ajunge la 75.

Ministrul Muncii urmărește rezolvarea inechităților și creșterea pensiilor

Marius Budăi afirmă că „nicio pensie nu va scădea în România cât PSD va fi la putere”.

Am spus foarte clar cele două principii: rezolvarea inechităţilor şi nicio pensie să nu scadă. Sunt principiile la care noi, PSD, nu renunţăm şi aşa va fi. Nu cred că cineva din actuala coaliţie politică care susţine guvernul îşi doreşte altceva. Nicio pensie nu va scădea în România cât PSD va fi la putere.

Cunosc foarte bine viaţa părinţilor şi bunicilor noştri şi nu o să îmi permit niciodată să dau speranţe pe care ulterior să nu le putem îndeplini. Avem variantele de lucru, am ajuns la final cu ele, începem discuţiile cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari, ulterior vom proceda exact cum am procedat şi până acum şi cu măsurile de sprijin şi cu majorările din anul 2022 şi din anul 2023 şi atunci când vom anunţa ceva vom trece direct la implementare. Nu îmi permit să dau vreo speranţă cuiva”, a mai declarat Marius Budăi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`