Marile grupuri de investiții ar putea acționa în instanță băncile investigate în scandalul LIBOR
Grupurile de investiții BlackRock Inc., Fidelity Investments și Vanguard Group Inc., firme care administrează împreună peste 7 trilioane de dolari analizează felul în care clienții lor au fost afectați de manipularea dobânzii LIBOR și dacă este necesar să acționeze în instanță zecile de bănci investigate deja în acest sens, scrie Bloomberg.
Litigiile în relație cu manipularea dobânzii LIBOR ”au potențialul de a deveni cele mai importante procese rezultate din criza financiară, deoarece LIBOR este implicată în atât de multe tranzacții și contracte”, a declarat John Coates, profesor de drept și economie în cadrul Universității Harvard. ”E ca și cum ai spune că rapoartele privind inflația sunt greșite”, explică analistul.
Regulatorii globali analizează mecanismul de stabilire a dobânzilor și iau în calcul acțiuni legale, care pot conduce la pedepse cu închisoarea împotriva celor care au manipulat dobânda LIBOR.
În prezent, autorităţile din Statele Unite, Europa şi Japonia anchetează zece bănci mari care sunt suspectate că au manipulat dobânda interbancară LIBOR. Britanicii de la Barclays sunt singurii care au recunoscut că au încălcat regulile privind dobânda interbancară și au fost de acord să achite o amendă de aproximativ 360 milioane euro.
Miercuri, Comisia Europeană (CE) a propus introducerea unor sancţiuni penale împotriva angajaţilor instituţiilor de credit care vor fi găsiți vinovaţi de manipularea ratelor interbancare, după ce scandalul LIBOR s-a agravat în luna iunie.
„CE intenţionează să ceară fiecărui stat membru să prevadă în legislaţia internă aplicarea de sancţiuni penale în cazurile de manipulare a indicilor dobânzilor interbancare”, se arată într-un comunicat al executivului comunitar, citat de Mediafax.
Asociaţia Bancherilor Britanici calculează indicele LIBOR pe baza estimărilor zilnice a 18 bănci cu privire la costurile împrumuturilor interbancare pe diverse perioade de timp și în diferite monede.
Indicele poate fi manupulat de traderi având în vedere că cifrele înaintate de bănci nu au la bază tranzacţii reale. Ratele LIBOR sunt utilizate la stabilirea dobânzilor în contracte de mii de miliarde de dolari.