Marcel Ciolacu, după aprobarea bugetului pentru 2024: Este un buget pentru români, nu pentru politicieni. E un buget pe dezvoltare. Acoperim investițiile, ca și anul acesta, sunt mai mari decât consumul (VIDEO)

Marcel Ciolacu, după aprobarea bugetului pentru 2024: Este un buget pentru români, nu pentru politicieni. E un buget pe dezvoltare. Acoperim investițiile, ca și anul acesta, sunt mai mari decât consumul (VIDEO)
Parlamentul a aprobat bugetul pentru 2024, miercuri, 20 decembrie 2023. Inquam Photos / George Călin

Bugetul pentru 2024 este un buget pentru români, nu este un buget pentru politicieni, a declarat premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, miercuri, la capătul ședinței în care Parlamentul a aprobat legea.

Marcel Ciolacu, declarații după aprobarea bugetului pentru 2024

Premierul, care a avut un mesaj și pentru parlamentarii agresivi, susține că bugetul pe 2024 este „un buget pe dezvoltare”.

„Eu vă mulțumesc mult pentru votul dumneavoastră, mulțumesc mult grupului minorităților, mulțumesc mult grupului UDMR. Este un buget pentru români, nu este un buget pentru politicieni. E un buget pe dezvoltare. Acoperim investițiile, ca și anul acesta, sunt mai mari decât consumul”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc colegilor din coaliție, în mod special președintelui Nicolae Ciucă, și să știți, domnul Roman, că nu era nevoie de niciun amendament. Era suficient cuvântul meu și al președintelui dumneavoastră, Nicolae Ciucă, că taxele anul viitor nu se vor mări. Vă mulțumesc!”, a adăugat social-democratul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`