În România există 1.188.000 de cazuri de oameni care sunt în pragul de sărăcie extremă, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, potrivit Agerpres.
„La nivel de România, avem 1.188.000 de cazuri, deci oameni care sunt în pragul de extremă sărăcie şi pe care criza i-a afectat nu numai din punctul de vedere al preţului la utilităţi şi la bunurile de consum, iar pentru ei acest pachet de alimente este binevenit, întrucât le compensează o parte din cheltuielile pe care le au pentru traiul zilnic”, a declarat oficialul.
Aflat la depozitul din urlați, Marcel Boloș a anunțat lansarea distribuției de pachete alimentare pentru familiile vulnerabile.
„Începând de astăzi, facem distribuţia celor 1.188.000 de pachete de alimentare pe care le avem pregătite pentru persoanele şi familiile care se află în situaţii de dificultate. Discutăm despre acele persoane şi familii care au venitul minim pe membru de familie sub venitul minim social garantat în plată, de cei care beneficiază de alocaţia pentru sprijin de familie, de persoanele care se află în situaţii de criză, sunt singure, sunt considerate vulnerabile din punctul de vedere al regulamentului Comisiei Europene, fiind tranşa a cincea care are acest pachet de alimente. (…) Valoarea pe care o avem pentru un pachet şi pe care am achitat-o este cu preţul ajustat de 190 lei. Dacă aceste alimente ar trebui cumpărate de la raft astăzi, ar trebui să plătească 260 de lei, deci iată ce înseamnă o achiziţie de alimente în regim centralizat”, a adăugat el.