Eliminarea inechităților din sistemul de pensii și reașezarea pensiilor reprezintă două cerințe fundamentale în jalonul din PNRR, a afirmat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, miercuri, în cadrul unor declarații de presă.
„Implementarea reformei privind sistemul de pensii general este în Planul Național de Redresare și Reziliență și este în responsabilitatea Ministerului Muncii. Acum ce pot să vă spun este că avem două cerințe în acest jalon fundamentale, cea referitoare la eliminarea, înlăturarea inechităților din sistemul public de pensii, respectiv pensiile mici să le aducem și să le corectăm la o valoare cât mai apropiată de nevoia aceasta și condițiile de viață pe care oamenii le au, și o a doua cerință este cea referitoare la reașezarea pensiilor din sistemul public de pensii”, a declarat ministrul Finanțelor.
„Din acest punct de vedere, cele două cerințe duc la o creștere a pensiilor, dar Ministerul Muncii sunt convins că are toate elementele și informațiile necesare pentru a oferi detalii tehnice asupra acestui subiect”, a continuat el.
Marcel Boloș susține că noua formulă de calcul va fi compusă din două elemente.
„Are ca prim element de calcul valoarea de referință, respectiv valoarea de referință a punctului de pensie, care, ați văzut, în proiectul de lege prezentat era ca și element de analiză 71 de lei, acest lucru urmează să fie prezentat și clarificat de Ministerul Muncii, și cel de-al doilea element era numărul de puncte. Acest număr de puncte se calculeză ca și un raport simplu între salariul de încadrare lunar al omului raportat la salariul mediu brut din economie, ceea ce înseamnă că modalitatea de calcul din sistemul public de pensii a pensiilor se apropie foarte mult de nivelul de contributivitate și de remunerație pe care l-a avut omul”, a mai declarat ministrul.