Marca Steaua, scoasă la licitație de Guvern. Gigi Becali: Eu nu dau atâția bani pe marcă (VIDEO)

Marca Steaua, scoasă la licitație de Guvern. Gigi Becali: Eu nu dau atâția bani pe marcă (VIDEO)
Foto: rfi.ro

Guvernul scoate la licitație marca Steaua, prețul de pronire fiind de 3,69 milioane euro/an, fără TVA, informează profit.ro.

La începutul acestui an, se anunța că brandul "Steaua București" era evaluat la 57,3 milioane de euro.

Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, încearcă să reobțină brandul ”Steaua București” după ce l-a pierdut în instanță în fața Clubului Sportiv al Armatei.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis în decembrie 2014 anularea mărcii „STEAUA BUCUREȘTI”, folosită de Fotbal Club Steaua București SA, iar Clubul Sportiv al Armatei “STEAUA” București a primit certificatul de înregistrare a mărcii.

Acum, în contextul în care legea prevede că nefolosirea efectivă a mărcii pentru o perioadă neîntreruptă de cinci ani conferă dreptul oricărei persoane interesate să solicite instanței decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, Guvernul se grăbește acum să transfere dreptul asupra mărcii „STEAUA BUCUREȘTI”, prin licitație.

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Gigi Becali a declarat că nu se va prezenta la licitație pentru că nu este dispus să plătească atâtia bani pentru marca Steaua.

Marca Steaua, scoasă la licitație de Guvern. Gigi Becali: Eu nu dau atâția bani pe marcă

#DIRECT_ONE_izunka#

”Guvernul face dreptate, spune «voi nu va jucați cu Becali». A spus că face 3,6 milioane.

Piața îi spune prețul și Guvernul spune «o scot la licitație și îi fac dreptate lui Becali»”, a declarat latifundiarul.

Întrebat dacă va participa la licitație și cât consideră că valorează marca, Becali a răspuns: „Eu nu mă duc (la licitație – n. r.) că nu am atâția bani și nu dau atât. Eu știu că orice marcă valorează cât produce, plus încă un leu ca să nu muncești degeaba”.

”Este altceva cât costă licențierea mărcii și prejudiciul este altceva. Eu nu i-am oprit să o licențieze. Ei puteau să vândă folosirea mărcii și atunci, nu eu le-am adus o pagubă pentru că am folosit marca aia. Eu le-am adus imagine. Eu trebuie sa primesc bani ca îți fac imagine. Fotbalul produce imagine.

Ei spun că marca Steaua valoreză 57 de milioane, medalii de aur, de argint, de bronz și trofee. Noi suntem economie de piață, poți să pui evaluare sentimentală, simbolică.

Dacă ea valorează 57 de milioane, de ce luați bani de la statul român ca să puteți să funcționați? Valorificați-o!

Dacă nu vine nimeni la licitație, o dă 25% mai jos, după aia intră la negociere directă și ea valoreaza cât dă cineva.

Dacă scade prețul, apoi vedem la ce preț, dar deocamdată, din punctul meu de vedere nu merită”, a mai spus Gigi Becali.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`