Mai mulți ambasadori au cerut Guvernului despăgubirea furnizorilor de energie care au compensat facturile / Companiile se confruntă cu probleme de flux de numerar pentru că nu și-au primit banii

Mai mulți ambasadori au cerut Guvernului despăgubirea furnizorilor de energie care au compensat facturile / Companiile se confruntă cu probleme de flux de numerar pentru că nu și-au primit banii
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambasadorii din Franța, Marea Britanie, Germania și Italia au solicitat Guvernului Ciucă să facă plățile către marii furnizori de energie care au aplicat măsurile de compensare și plafonare a facturilor, căci aceștia au ajuns să se confrunte chiar cu probleme de flux de numerar din cauza schemei de ajutor a populației, informează Economedia.

Ambasadele cer Guvernului să facă plățile către furnizorii de energie

Scrisoarea a fost semnată de ambasadorul britanic în România, Andrew Noble, de cel al Germaniei, Peer Gebauer, de ambasadorul Franței, Laurence Auer, și de cel al Italiei, Alfredo Maria Durante Mangoni. Ea a fost trimisă premierului Nicolae Ciucă și ministrului Energiei Virgil Popescu (PNL).

Marii furnizori de energie E.ON, ENEL, ENGIE și Macquarie Asset Management (CEZ) au fost afectați de plafonarea prețurilor impusă de Guvern și de pierderile înregistrate din cauza faptului că autoritățile nu recunosc costurile mai mari de operare a rețelei. Pierderile totale estimate se ridică la un miliard de euro.

Pe lângă acestea, cei patru furnizori au probleme reale de flux de numerar, având nevoie de finanțare prin linii de credit pe termen scurt de la bănci pentru a-și susține activitatea. Asta deoarece încă nu au primit despăgubirile de la stat pentru compensarea facturilor, scriu ambasadorii în scrisoarea lor, citată de Economedia.

„Furnizorii noștri furnizează gaz și electricitate pentru aproximativ 4 și, respectiv, 6 milioane de gospodării, cu o cotă de piață combinată de 90 și, respectiv, 70%. Din toamna trecută, ei s-au confruntat, la fel ca și consumatorii, cu prețuri vertiginoase la energie pe piețele angro. Această dinamică afectează profund și sectorul distribuției de energie, care se confruntă cu o criză fără precedent”, se mai arată în scrisoare.

Ambasadorii și-au exprimat apoi speranța că „neplata despăgubirilor se datorează unor chestiuni tehnice și că acestea vor fi plătite rapid și la timp”.

„Permiteți-ne să ne exprimăm înțelegerea pentru situația foarte dificilă cu care se confruntă Guvernul României (precum și guvernele noastre) în ceea ce privește creșterea dramatică a prețurilor în sectorul energetic. Suntem pe deplin conștienți că nu există soluții ușoare. Cu toate acestea, credem cu tărie că orice soluție durabilă trebuie să ia în considerare interesele consumatorilor, precum și interesele justificate ale sectorului de afaceri”, arată ambasadorii, potrivit Economedia.

Guvernul susține că a început plățile către furnizorii de energie

„Începând de luni, după redepunerea noilor cereri de solicitare de sume, se fac noi plăți. Ieri am avut 18 milioane lei. Azi, până la intrarea în ședința de guvern, avem 3 furnizori cu 6,5 milioane. Actualizăm oră de oră sumele. Zi de zi, cum avem situațiile înaintate de dumnealor și verificările de vigoare, imediat punem în plată fără să ai așteptăm cele 30 de zile cum scrie în lege”, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD).

La rândus său, Virgil Popescu (PNL) a precizat că la Ministerul Energiei plățile au început acum două săptămâni, iar săptămâna trecută au fost date cinci milioane de lei: „Facem plăți săptămânal, vinerea se trimit”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)