Ludovic Orban: Cheltuielile de personal au crescut 26%, iar datoria publică cu 15%. Trebuie regândit bugetul (VIDEO)

Publicat: 13 06. 2019, 21:54

Cheltuielile de personalul au crescut 26%, iar datoria publică cu 15%, pentru că ne împrumutăm din ce în ce mai scump, ca să poată să plătească salariile, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, în cadrul ediţiei de joi a emisiunii „Dosar de Politician”.

„Ministrul Finanţelor, dând adrese către instituţii publice (…) recunoaşte negru pe alb că nu există resurse financiare suficiente pentru plata salariilor, mai ales pentru ultimul trimestru (perioada octombrie-decembrie 2019 – n.r.). Resursele în zona Educaţiei, inclusiv în zona Internelor, a Sănătăţii, nu sunt suficiente ca să poată să plătească salariile. Şi lucrul ăsta e valabil şi la administraţia locală.

Creşterea cheltuielilor de personal este de 26%. Au crescut cheltuielile cu datoria publică, cu 15%, pentru că ne împrumutăm din ce în ce mai scump, ca să poată să plătească salariile. Asta în condiţiile în care pe investiţii suntem, cred că cu 300 de milioane mai puțin pe investiţii, pe primele patru luni, decât anul trecut. Investiţiile s-au dus din ce în ce mai jos (…) şi în fiecare an a fost un minim alocat invesțiilor. Ori, creşterea economicăfără investițiinu există nicăieri în lumea asta”, a precizat Ludovic Orban în cadrul emisiunii.

Preşedintele PNL a enumerat şi câteva dintre măsurile economice care ar urma să fie aplicate într-o eventuală guvernare PNL.

„Principala preocupare a guvernării trebuie să fie bunul mers al afacerilor private. Pentru că dezvoltară țării depinde, în mare măsură, de cât de bine merg afacerile”, a declarat Ludovic Orban.

„Refacerea legăturii de încredere între Guvern şi mediul de afaceri este fundamentală pentru evoluţia ulterioară a României”, a adăugat el.

„Trebuie regândit bugetul. Nu poţi să-l construieşti numai pe cheltuili care nu-ţi aduc nimic. Nu poţi să ai un buget de investiţii care e o bătaie de joc”, a mai spus preşedintele PNL.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.