Ministrul Lucian Romașcanu a declarat, vineri, că speră să fie reluată inițiativa legislativă pentru majorarea veniturilor din Ministerul Culturii, „cel mai prost plătit minister din tot Guvernul României”, transmite Agerpres.
Social-democratul spune că un proiect în acest sens a fost contestat de USR la Curtea Constituțională, care l-a respins „pe formă”, nu „pe fond”.
„Din păcate, am avut o tentativă pe Direcţia Judeţeană de Cultură şi pe direcţiile de cultură să creştem salariile. M-am luptat, Marius (n.r. – ministrul Muncii, Marius Budăi) m-a ajutat şi am avut o lege prin care am dat nişte sporuri şi am încercat să creştem banii… Din nefericire, cei de la Uniunea Salvaţi România au contestat la Curtea Constituţională. Legea nu a căzut pe fond, a căzut pe formă, pentru că probabil nu ştiţi ce înseamnă exact bicameralismul acesta, nici eu nu îl înţeleg exact, pentru că de la Senat a plecat într-o formă, la Cameră s-au adăugat alte lucruri şi s-a spus că ce s-a adăugat la Cameră nu a votat Senatul şi atunci a picat. Sper să o reluăm şi să reuşim, pentru că Ministerul Culturii, o spun cu toată tristeţea, este cel mai prost plătit minister din tot Guvernul României”, a declarat Lucian Romașcanu, vineri, la Dorohoi.
Potrivit ministrului, deși programul de guvernare propune un buget de 1% din PIB pentru cultură, nivelul este de doar 0,1% în prezent.