Lucian Duţă, fostul preşedinte CNAS: Taxa clawback aduce statului venituri de 300 milioane euro pe an

Lucian Duţă, fostul preşedinte CNAS: Taxa clawback aduce statului venituri de 300 milioane euro pe an

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, respinge acuzaţiile de prejudiciere a bugetului de stat, în timpul mandatului său la conducera instituţiei respective, susținând că taxa clawback, adoptată în timpul managementului său aduce statului român venituri substanţiale în fiecare an.

Replica lui Lucian Duţă vine după ce corpul de Control al premierului a anunţat că va sesiza DNA asupra unor posibile fapte de natură penală constatate în cadrul unei acţiuni de control privind activitatea CNAS, în perioada 2009-2012. (Detalii AICI)

„Raportul Corpului de control al primului ministru face referire la Ordonanţa de Urgenţă 104 din octombrie 2009 şi care prevedea colectarea taxei clawback de la producătorii de medicamente, veniturile realizate din această taxă mergând exclusiv in bugetul Ministerului Sănătăţii. Această ordonanţă prevedea, de asemenea, că în termen de 15 zile de la emiterea ei, trebuiau elaborate normele de aplicare a acesteia, printr-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate” a spus Duţă.

Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, a mai spus că până la sfârşitul lui octombrie 2009, ministrul Sănătăţii de atunci împreună cu preşedintele Casei trebuiau să emită aceste norme.

„Ministrul Sănătăţii de atunci, Ionuţ Bazac, împreună cu preşedintele CNAS, prof. dr. Irinel Popescu, trebuiau să emită aceste norme. Trebuie, totuşi să adaug că din punct de vedere insituţional CNAS nu are drept de iniţiativă legislativă, acestă sarcină aparţinând ministrul Sănătăţii”, a susţinut Duţă, potrivit Mediafax.

Lucian Duţă susține că în niciun caz responsabilitatea pentru întârzierea publicării normelor nu poate fi atribuită CNAS.

„CNAS nu are nicio responsabilitate faţă de această întârziere. Din punct de vedere tehnic, Ordonanţa de Urgenţă 104 în forma în care a fost redactată de echipa fostului ministru (PSD-n.r.) Ionuţ Bazac era aproape imosibil de aplicat, întrucât lăsa loc la numeroase interpretări din punct de vedere juridic. Pe cale de consecinţă, şi elaborarea normelor era şi mai dificil de realizat, motiv pentru care a fost atacată în instanţă de producători de medicamente, unii chiar câştigând procesele”, a continuat fostul şef al CNAS.

El a mai spus că afirmaţia potrivit căreia această întârziere a adus prejudiciu statului este o „minciună”.

„Afirmaţia că s-a produs un prejudiciu este o minciună. Nu este niciun prejudiciu. Există la această oră acţiuni legale prin care producătorii de medicamente trebuie să plătească şi taxa aferentă lui 2009. În plus, Ordonanţa privind taxa clawback, emisă de noi în iunie 2010, şi care este în vigoare şi azi, aduce statului român venituri de 300 de milioane de euro pe an. Sunt venituri foarte importante pentru bolnavii din România pe care domnul Ponta şi Guvernul le folosesc cu mare plăcere, dar uită să le anunţe public”, a conchis Duţă.

Duţă şi-a început mandatul la CNAS în decembrie 2009.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)