Decizie importantă adoptată de Banca Naţională a României (BNR) în şedinţa de miercuri a Consiliului de Administraţie.
Board-ul Băncii Centrale a votat un nou regulament care impune unele grade maxime de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2007, potrivit unor surse citate de profit.ro.
Măsura adoptată de BNR va afecta atât creditele ipotecare, cât și pe cele de consum.
Astfel, cei care vor lua credite în lei vor putea avea un grad maxim de îndatorare de 40%, iar cei care le vor contracta în euro se vor putea îndatora maxim 20%, indiferent de destinația creditului, consum sau ipotecar.
Băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) vor putea să depeşească această limită pentru debitorii cu venituri mai mari decât salariul mediu pe economie, dar numai pentru credite reprezentând 15% din creditele acordate în trimestrul anterior.
Noile reguli urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2019.