Loteria bonurilor fiscale: Peste 9.000 de oameni au depus cereri pentru revendicarea premiului
Centralizarea de la sfârșitul săptămânii trecute a Ministerului de Finanțe arată că peste 9.000 de persoane au despus cereri pentru revendicarea premiului pus la bătaie de ANAF la Loteria bonurilor fiscale, conform Mediafax.
Astfel, toate aceste persoane care fac dovada existenței bonurilor conform prevederilor instituției ar urma să primească fiecare circa 109 lei. Prima extragere i-a dat câștigători pe cei care în data de 7 februarie a acestui an au făcut cumpărături cu sume cuprinse între 6,00 și 6,99 lei.
Deținătorii unor astfel de bonuri se pot prezenta la unitățile ANAF de pe raza domiciliului cu bonurile în original și o copie a actului de identitate. Data limită este 13 mai, urmând ca premiile să fie acordate în termen de trei luni.
Bonurile câștigătoare sunt cele emise se un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează potrivit legislației, informațiile sunt lizibile, valoarea este exprimată în lei și cuprinsă între suma extrasă, a fost emis în ziua respectivă și nu are menționat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.
Nu contează modalitatea de plată, fiind acceptate atât bonurile fiscale achitate cu cardul, cât și cu bonuri de masă, dar și cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firmele care nu plătesc TVA.
Loteria bonurilor fiscale este o inițiativă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care obligă firmele și cetățenii să elibereze și să solicite bonurile fiscale aferente cumpărăturilor. ANAF a anunțat un premiu în valoare de 1 milion de lei.
Lunar, în fiecare duminică care precedă data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, va fi organizată extragerea.