Londra, detronată din postura de cel mai mare centru al finanțelor mondiale de către rivalele New York și Hong Kong

Publicat: 13 11. 2012, 10:45

Londra își va pierde titlul de cel mai mare centru al finanțelor mondiale și, cel mai probabil, până în 2015 va ajunge pe poziția a treia.

Motivul: Valul mare de disponibilizări în districtul financiar al orașului, reducerea bonusurilor și creșterea competitivității din partea centrelor rivale.

Capitala Marii Britanii este pe cale să-și piardă fragilul avans față de Hong Kong și New York. Estimaările firmei de consultanță Centre for Economics and Business Research (CEBR) spun că va fi depășită de către New York până la sfârșitul acestui an și că va fi întrecută în următorii ani și de către Hong Kong, cu Sigapore pe urmele sale.

Studiul arată că numărul de angajaţi din Londra va ajunge, în 2013, la cel mai redus nivel din 1993 și anume 237.036 angajați, citează The Guardian.

În 2007, înainte de criza mondială, peste 350.000 de persoane lucrau în districtul financiar al Londrei, dar din 2008 şi până astăzi din Londra au dispărut 70.000 de locuri de muncă din acest sector. În acest timp Hong Kong a adăugat 30.000 de joburi.

Statutul Londrei de centru financiar important reflectă poziţionarea între Occident şi Orient, tradiţia şi puterea istorică a oraşului în ceea ce priveşte sectorul bancar, forţa de muncă bine calificată şi sprijinul guver­namental masiv pentru industria financiară, notează CNBC. Însă în ultimii ani companiile de servicii financiare din Marea Britanie au fost ţinta unor noi reglementări şi a criticilor împotriva comportamentului lor avut înaintea şi în timpul crizei financiare mondiale din 2007-2008.

Veniturile industriei sunt în prezent erodate şi de criza datoriilor din zona euro. Anul acesta, imaginea sectorului bancar a fost pătată de scandalul manipulării dobânzii de referinţă LIBOR şi de anchete împotriva unor instituţii de top precum HSBC şi Standard Chartered, acuzate de spălare de bani.

Studiul CEBR vine cu veşti proaste şi cu impact imediat pentru bancherii londonezi, anume că fondurile cumulate pentru bonusuri vor scădea probabil de la 6,75 miliarde lire sterline (7,77 miliarde euro) anul trecut la 4,4 miliarde lire sterline (5,5 miliarde euro) anul acesta. Totalul „premiilor” pentru bancheri se va situa astfel la o treime faţă de nivelul din 2008, începutul crizei financiare globale, de 11,56 miliarde lire sterline (14,5 miliarde euro).

Mutarea finanţelor în Orientul Îndepărtat este inevitabilă în contextul schimbării întregii geografii economice a lumii, arată directorul CEBR Douglas McWilliams. „Noi am accelerat această mişcare prin suprareglementarea lipsită de prevedere, suprataxare şi tirul de critici împotriva bancherilor”, adaugă el.