Liviu Voinea nu ştie dacă pensiile vor putea fi plătite majorate chiar din luna ianuarie

Publicat: 08 12. 2013, 13:02

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, susţine că prin promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale pe 2014, fără promulgarea bugetului de stat, se creează o stiuaţie fără precedent şi nu se poate spune dacă este posibilă plata pensiilor majorate încă din prima lună a anului. „Este o situaţie fără precedent şi juriştii trebuie să-şi exprime opinia. Pensiile vor creşte, dar creşterea va fi plătită retroactiv dacă nu intră în vigoare toate legile. Bugetul asigurărilor sociale primeşte transfreruri de la bugetul de stat”, a spus Voinea la ProTV, potrivit Mediafax.

Pensiile vor creşte cu 3,76% de la 1 ianuarie 2014.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat bugetul asigurărilor sociale.