Liviu Voinea: Este prea devreme să spunem că avem recesiune

Publicat: 14 08. 2014, 22:56
Foto: enational.ro

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget, a declarat, joi, că este prea devreme să spunem că România a intrat în recesiune, deoarece datele privind primul trimestru sunt mult prea volatile și vor mai fi modificate pe măsură ce vor apărea cifrele pentru următoarele două trimestre, relatează Agerpres.

”După părerea mea, este prea devreme să spunem că avem recesiune, întrucât datele la trimestrul I sunt mult prea volatile și diferența este foarte mică între plus și minus 0,2%. Da, în trimestrul doi este o încetinire a creșterii economice, dar datele pentru trimestrul I s-au modificat acum pe baza trimestrului II, se vor mai modifica pe baza trimestrului III, se vor modifica pe baza trimestrului IV. Da, avem două trimestre în care s-a mers mai prost decât în trimestrele 3 și 4 ale anului trecut, dar acelea au fost trimestre în care a fost o activitate peste potențial, chiar excepțională, am avut o creștere de 5,1% în trimestrul IV al anului trecut. (…) Eu rămân la părerea că nu este recesiune. Este într-adevăr o încetinire a ritmului de creștere economică, dar la șase luni 2014, față de primele șase luni din 2013, avem o creștere de 2,6%. Da, este mai mică decât creșterea de la sfârșitul anului trecut, de 3,5%, deci din acest punct de vedere este o încetinire a ritmului de creștere economică’” a spus Voinea.

Potrivit ministrului, din cele două trimestre se compun ”așa-zisa recesiune”, cifrele pentru unul sunt foarte discutabile, fiind rectificate de trei ori în decurs de câteva săptămâni.

”Avem de-a face cu a treia rectificare a acestor cifre în decurs de câteva săptămâni și ele vor mai suferi modificări. Pe măsură ce vor apărea și cifrele pentru trimestrele III și IV, se vor modifica din urmă și trimestrele I și II. Acesta este un prim motiv pentru care eu sunt reticent în a spune că avem recesiune, pentru că avem date parțiale pe trimestrul I. Un al doilea motiv este imaginea de ansamblu a economiei. Recesiunea în general este însoțită de scăderea producției și nu este cazul, de scăderea cererii, și nu este cazul…Avem o creștere a consumului, avem o creștere a importurilor, care tot element de cerere reprezintă. Da, avem o scădere a investițiilor…Deci sunt elemente mixte. Nu avem o imagine clară de recesiune”, a precizat ministrul delegat pentru Buget.

De asemenea, el a precizat că unul dintre motivele încetinirii creșterii economice este efectul de bază din agricultură, anul trecut o parte din creșterea economică fiind determinată și de agricultură.

El a afirmat că sunt mai multe definiții ale recesiunii, una fiind cea a Eurostat, conform căreia recesiune este atunci când se înregistrează două trimestre consecutiv de scădere, raportat la trimestrul precedent.

”Sunt mai multe definiții. Este definiția Eurostat, care spune într-adevăr două trimestre consecutive de scădere față de trimestrul precedent. În trimestrul II e clar că a fost scădere față de trimestrul I. 1% este o încetinire clară a ritmului de creștere economică. Însă, în cazul, trimestrului I 2014 față de trimestrul IV 2013, prima oară statistica l-a anunțat pe plus cu 0,1%, în iulie l-a ajustat în creștere, pe plus, cu 0,2%, peste câteva săptămâni l-a ajustat pe minus cu 0,2%…”, a mai explicat ministrul.

Acesta a adăugat că nu suntem în situația Italiei sau a Franței, care au o creștere pe tot anul sub 1% și atunci contează evoluția de la un an la altul.

”Noi avem creștere economică la jumătate de an 2,6%, avem prognoza de 2,8% pe tot anul și rămâne o prognoză plauzibilă. Pe noi ne judecă agențiile internaționale de rating. Acestea în mai ne-au îmbunătățit ratingul. Prin datele de ansamblu ale economiei au justificat îmbunătățirea ratingului. Și aceste fundamente macroeconomice nu se schimbă de la o zi la alta așa cum se pot schimba rezultatele unor modele econometrice”, a conchis Liviu Voinea.