Liviu Dragnea se laudă cu CREŞTEREA PENSIILOR: Fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021…!

Liviu Dragnea se laudă cu CREŞTEREA PENSIILOR: Fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021...!
Inquam Photos / George Calin

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit, duminică seară, despre Legea pensiilor.
El a afirmat, la Antena 3, că noul act normativ, ce va fi lansat în dezbatere săptămâna viitoare, va face dreptate pentru mulţi pensionari, veniturilor lor urmând, nici mai mult, nici mai puţin, să se dubleze până în 2021.

„Cel mai târziu joi, săptămâna care urmează, va fi pus în transparenţă decizională şi vor începe şi consultările. Fondul de pensii creştere semnificativ, dar impactul bugetar este acoperit. Nu sunt probleme din punct de vedere al impactului bugetar”, a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a precizat că toate creşterile vor fi etapizate.

„Luna iulie va fi cu inflaţie negativă. Ghinion. A crescut punctul în 2018 la 1.100 de lei, deci cu 10%, va creşte de 1265 lei în 2019. În 2020 punctul de pensie se dublează. Este cea mai mare creştere care a existat vreodată, cred că nu numai în România, a punctului de pensie. Creşterile vor fi etapizate. Noua lege a pensiilor va schimba lucrurile în bine pentru foarte mulţi pensionari, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021. Cum se calculează? Valoarea punctului de referinţă care este 75 se înmulţeşte cu numărul de puncte în perioada în care ai muncit şi îţi dă pensia. Dacă ai 40 de puncte acumulate înmulţite cu 75, ceea ce foarte mulţi au, obţii o pensie de 3.000 de lei”, a declarat liderul PSD, potrivit Mediafax.

„Aici sunt nişte date extrem de interesante şi răvăşitoare. În 2016, 3,639, 746 de pensionari români aveau pensia sub 1.000 de lei. În 2018, 929 de pensionari români i-am scos din acea categorie şi au mai mult. Acesta este doar un prim pas. Între 1,500 şi 2.000 azi sunt mai mult cu 327,609 de pensionari români. Aceasta e o creştere foarte mare. O să vedeţi ce rezultate apar în anul viitor pe evoluţia unor pensii în cazuri concrete din piaţa reală”, a adăugat Dragnea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)