Liderii USL se contrazic pe salariul șefului CFR Marfă. Ponta: "Am dat ordonață, de 6 ori salariul mediu". Antonescu: "Fenechiu știe ce spune"
Premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Crin Antonescu, s-au contrazis, luni, pe tema salariului șefului CFR Marfă, despre care Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, a spus că este unul corect, potrivit Mediafax.
Întrebat ce părere are despre afirmația lui Relu Fenechiu în privința salariului șefului CFR Marfă, premierul Victor Ponta a spus că el a dat o ordonanță care prevede plafonarea salariilor directoriilor din companiile de stat la de șase ori salariul mediul.
Totodată, șeful Guvernului s-a arătat contrariat de întrebare și a spus că presa n-ar fi înțeles bine ce a vrut Relu Fenechiu să zică.
„Am dat o Ordonanţă: de şase ori salariul mediu. Îl chem eu pe domnul Fenechiu şi… Unde a zis chestia asta? Haideţi să vedem. De atâtea ori am văzut declaraţii în care oamenii au spus ceva şi dumneavoastră aţi înţeles altceva„, a spus Ponta.
De cealaltă parte, Crin Antonescu i-a dat dreptate colegului de partid și a spus că Relu Fenechiu știe despre ce vorbește.
„Nu am eu alt comentariu de adăugat. Domnul Fenechiu este ministrul Transporturilor. Ştie despre ce vorbeşte. Cred că a adus nişte argumente în sprijinul declaraţiei domniei sale. Nu am eu elemente să-l contrazic sau să-l susţin„, a spus Antonescu.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a spus că salariul directorului de la CFR Marfă, de aproximativ 9.000 euro pe lună este unul corect. (Detalii AICI)