Liderii coaliției și miniștrii se întâlnesc miercuri la Guvern, pe agenda de discuții aflându-se proiectul de buget pe anul viitor și o nouă rectificare bugetară.
Proiectul de buget ar trebui să ajungă în Parlament, pentru votul final, pe 25 noiembrie.
În actuala formă, proiectul afișat pe site-ul miniserului, este construit pe un deficit de 1,9%. Guvernanții se așteaptă la o creștere a veniturilor la bugetul de stat cu 7%, în condițile în care cota unică se menține la 16% și TVA la 24%.
Se vor menține ajustările cu cheltuielile de personal, o scădere de la 7% la 6,9% din PIB, dar vor crește sumele alocate investițiilor.
De asemenea, 10 ministere, printre care Ministerul Afacerilor Europene sau Ministerul de Finanțe, și-au programat cheltuieli mai mari pentru anul viitor. Pe de altă parte vor fi tăieri de fonduri pentru jumătate dintre ministere, inclusiv la Educaţie, Cultură, Agricultură şi Justiţie.
În ceea ce priște rectificarea bugetară, aceasta nu va fi una negativă, potrivit ministrului de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu. Astfel Minsiterul Sănătății și investițiile vor primi bani realocați din fondurile de rezervă ale altor ministere.
Proiectul de buget a fost discutat săptămâna trecută în şedinţă de guvern, când principalele obiecţii au fost ridicate de către miniştrii UDMR, care au reclamat că fondurile rezervate culturii şi educaţiei sunt mai mici decât alocaţiile din acest an şi au cerut suplimentarea acestora