Frații Ioan și Viorel Micula au scos la vânzare 11 dintre cele 12 hoteluri pe care le dețin pe litoral, cumpărate la începutul anilor 2000, la "marea privatizare din turism". Cele 11 hoteluri, cu 2.700 de camere, reprezintă, practic, cel mai mare pachet scos vreodată la vânzare de un operator privat de turism din România, anunță Profit.ro.
Cu aproape 15 ani în urmă, frații Micula deveneau cei mai mari turoperatori de la mare odată cu cumpărarea unui snop de 12 hoteluri pe litoral. Nu au devenit active imobiliare cum s-a presupus la un moment dat, dar nici nu au fost renovate, spre revigoarea turismului, cum au sperat alții.
Concret, mai bine de un deceniu hotelurile fraților Micula au funcționat ca un lanț hotelier low cost, de două stele, axat pe turiștii lipsiți de pretenții.
Excepție a făcut doar hotelul Patria din Mamaia, preluat de fiul unuia dintre frații Micula, care l-a modernizat și ridicat de la două la trei stele.
Practic, frații Micula vor să își vândă toate hotelurile de la mare, cu excepția celui renovat: hotelul Național (160 camere) și Unirea (176 de camere) din Mamaia, de Banat (221 camere), Slatina (225 camere) și Craiova (163 camere) din Olimp și de Terra (302 camere), Caraiman (242 camere), Clăbucet (242 camere) Prahova (325 camere), Romanța (322 camere) și Bâlea (323 camere) din Neptun.
Pe lângă cele 11 hoteluri cu 2.700 de camere, frații Micula mai vor să vândă și terenul bazei de servicii Neptun, care se întinde pe 3,2 hectare. Un raport oficial al Autorității de Supraveghere Financiară citat de presă recent arăta că nicunul dintre cele 12 hoteluri deținute pe litoral de frații Micula nu a avut profit.
Rămâne de văzut dacă vor reuși să vândă, iar noii proprietari dacă vor putea să aducă un plus de confort și eficiență turismului de pe litoralul românesc.