Liberalii vor legea internshipului prin care să reglementeze organizarea stagiilor profesionale pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani

Liberalii vor legea internshipului prin care să reglementeze organizarea stagiilor profesionale pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani
Foto: roportal.ro

După legea voluntariatului inițiată de PSD, și liberalii își doresc să lanseze legea internshipului. Spre deosebire de voluntariatul social-democraților, internshipul este remunerat.

Astfel, angajatorii își doresc să încurajeze angajatorii să ofere internshipuri prin deduceri fiscale, subvenții de la stat, potrivit știripesurse.ro.

Practicanții vor fi remunerați, fie sub formă de bani, fie prin cursuri, training-uri. La final, însă, stagiarul va primi un certificat pentru dovedirea experienței dobândite.

„Această inițiativă vine să reglementeze organizarea stagiilor profesionale pentru tinerii cuprinși cu vârsta între 16 și 35 de ani, care urmează sau au absolvit o formă de învățământ. Prin acest proiect dorim să facem tranziția de la școală către câmpul muncii. În urma acestor stagii de practică tinerii beneficiază din partea Guvernului de un cerificat prin care la absolvire perioada de stagiu le este recunoscută ca experiență profesională. În cadrul acestui stagiu de practică tinerii pot fi remunerați, iar ei nu fac altceva decât tranziția mult mai ușoară de la studii la câmpul muncii”, spune inițiatorul liberal, deputatul Costel Alexe.

„Toată activitatea stagiarului va fi reglementată printr-un contract de stagiu, vor fi stabilite drepturile și obligațiile stagiarului, numărul maxim de ore pe zi pe care le poate efectua, plata lunară pe care o va primi”, a explicat deputatul liberal Claudia Boghicevici.

Alexe subliniază că angajatorul nu este obligat să plătească stagiarul, ci poate oferi remunerație și sub alte forme – „Sunt mulți angajatori care pot să ofere stagiarului remunerație sub formă de bursă. E important să susținem profesionalizarea fie prin cursuri, fie că este financiară”.

Proiectul este susținut de 73 de parlamentari, 66 fiind liberali.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`