LEUL SE PRĂBUȘEȘTE! Situația POLITICĂ a dus la cea mai semnificativă depreciere a monedei naționale din ultimele șase luni
Euro a ajuns vineri la maximul din ultimele șase luni, iar dolarul a crescut, pe fondul incertitudinilor de pe scena politică.
Banca Națională a României (BR) a anunțat vineri un curs de referință de 4,59309 lei/euro, în creștere cu 0,3% față de nivelul din ședința precedentă. Cotația aceasta este la un nivel maxim din 24 iunie și până în prezent.
Tendința de apreciere a euro în fața leului e contrară celei regionale și are loc în condițiile în care întârzirerea noului guvern a afectat încrederea investitorilor. De asemenea, dolarul american s-a depreciat de la 4,3138 lei/unitate până la 4,3368 lei/unitate, iar francul elvețian a crescut la 4,2266 lei/unitate, de la 4,2153/unitate, cât a fost în ședința precedentă, informează Ziare.com.
Mai mult, aurul s-a scumpit vineri de la 156,8807 lei/gram la 157,6766 lei/gram.