Leul continuă să se deprecieze. Referința BNR a atins maximul din ultimele 15 luni

Leul continuă să se deprecieze. Referința BNR a atins maximul din ultimele 15 luni
Foto: topnews.net.nz

Banca Națională a României (BNR) a anunțat miercuri un curs de referință de 4,3210 lei/euro, valoarea maximă din ultimele 15 luni.

Așadar, nivelul de astăzi este cu 0,98 de bani mai mare față de cea din sesiunea de ieri.

Leul a pierdut teren și în raport cu francul elvețian, iar rata oficială a fost cu 0,79 bani mai mare, la 3,539 lei/franc. Pentru moneda americană, BNR a afișat un curs de referința în scădere cu 2.225 bani.

Potrivit Mediafax, o parte din statele din zona euro ar vrea să propună o reducere a datoriilor mai mare pentru obligațiunile emise de Grecia. Neînțelegerile amenință să destrame un acord negociat cu greu, prin care creditorii privați ai Greciei au fost convinși să accepte pierderi pe obligațiunile statului elen.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`