Leul atinge un nou minim istoric în faţa euro: Cursul BNR a depăşit 4,64 lei/euro. Pe interbancar a ajuns la 4,65

Publicat: 03 08. 2012, 13:06
Foto: Arhivafoto.ro

Moneda naţională şi-a continuat, vineri, deprecierea în faţa monedei unice europene, atingând un nou minim istoric. Cursul anunţat de Banca Naţională a României a fost de 4,6481 lei/euro, după ce, joi, cursul oficial a fost de 4,6097 lei/euro. Pe piaţa interbancară, cursul a atins şi valoarea de 4,6505 lei/euro.

Precedentul maxim, de 4,6397 lei/euro, a fost înregistrat săptămâna trecută (marţi, 31 iulie). Raportat la cursul de vineri, leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro, potrivit Mediafax.

Deprecierea monedei naționale în raport cu euro s-a intensificat, joi, după ce judecătorii CCR au amânat până pe 12 septembrie o decizie privind validarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Astfel, cursul maxim de schimb atins pe piața interbancară, joi, a fost de 4,6352 lei per euro.

Vineri dimineaţă, deprecierea leului a continuat încă de la deschiderea sesiunii, când cotaţiile au depăşit 4,64 lei/euro, cu cotaţiile care se îndreptau de dimineață spre maximul istoric, de 4,65 lei/euro.

La debutul ședinței de vineri, un euro era cotat la valoarea de aproximativ 4,62 lei/euro, sub cotaţiile de joi seară, când schimburile se situau în jurul nivelului de 4,63 lei/euro. Cursul a urcat treptat până la 4,6400 – 4,6430 lei/euro în prima oră de transfer, iar potrivit dealerilor, banca centrală este prezentă în piaţă pentru a tempera deprecierea.

Depreciere „în linie”

Leul s-a depreciat, vineri, şi în raport cu celelalte principale monede publicate de BNR. Astfel, Banca centrală a publicat un curs de 3,7972 lei/dolar american, 3,8695 lei/franc elveţian şi 5,9102 lei/liră sterlină.

Cotaţiile publicate joi de BNR au fost de 3,7528 lei/dolar american, 3,8355 lei/franc elveţian şi 5,8365 lei/liră sterlină.