Legea salarizării unitare se amână. Liviu Dragnea: "Să-şi mai dea lumea cu părerea"
Depunerea legii salarizării unitare nu va mai fi depusă în aceste zile în Parlament. Anunțul a fost făcut chiar de către președintele PSD Liviu Dragnea care a afirmat că amânarea are ca rol să ofere mai mult timp tutoror pentru ca "să-şi mai dea lumea cu părerea".
"Nu, eu nu vreau să îl depună azi. Să mai stea o săptămână, să meargă la grupuri, publicăm şi în presă, să-şi mai dea lumea cu părerea", a afirmat Liviu Dragnea, conform news.ro.
Această decizie a lui Liviu Dragnea vine în contradicție cu afirmațiile ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care a afirmat duminică seară că proiectul de lege va fi depus luni la Parlament.
”Mâine va fi semnată de absolut toţi parlamentarii, noi având foarte multe semnături deja, în jur de 200. Colegii care nu au apucat să o semneze vor avea mâine o şedinţă unită a grupurilor parlamentare ca să mai prezentăm o dată principiile acestei legi pentru cine nu a fost la Sinaia şi vom intra cu ea în Parlament într-o procedură destul de rapidă de dezbatere a acestei legi”, a declarat Olguța Vasilescu.
Ministrul Muncii a precizat că proiectul mai poate suferi amendări, inclusiv din partea sindicatelor.
”Nu dorim să spunem că nu vom accepta amendamente din partea opoziţiei, chiar şi a sindicatelor, a oamenilor simpli care vor avea ocazia să vadă această lege începând de mâine şi, dacă vor simţi nevoia să ne semnaleze vreo greşeală, suntem dispuşi ca în Parlament să corectăm aceste lucruri pentru că legea nu este perfectă, dar încercăm să avem cea mai corectă variantă posibilă”, a mai afirmat Vasilescu.