Legea salarizării ajunge, după trei amânări, în Parlament

Publicat: 24 04. 2017, 08:44
Foto: Buna Ziua Vaslui

Legea care va mări salariile bugetarilor va fi depusă luni în Parlament, conform promisiunilor lui Liviu Dragnea. Proiectul a fost amânat de trei ori deja, și este pe site-ul PSD de două săptămâni, dar opoziția a refuzat invitația coaliției de guvernare de a depune amendamente înainte să apară forma finală a legii.

„Am stabilit să depunem luni. M-a interesat să intre în Parlament după ce cea mai mare parte din societate a înțeles ce e în ea”, a spus Liviu Dragnea. Acesta a precizat că s-au depus aproximativ 30 de amendamente, dar nici ALDE și nici opoziția nu a luat în serios această propunere de a depune amendamente.

O să primim, mă refer la toţi colegii mei, proiectul de lege, o să-l analizeze şi dacă o să dorească să facă anumite amendamente care sunt concordante cu spiritul proiectului de lege probabil că le vor face”, a spus președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

„Ar fi culmea să intrăm în acest joc neserios al PSD, să facem amendamente pe un proiect care este mutat de la unul la altul în interiorul PSD”, a adăugat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

„Haideţi să avem acest proiect în mod oficial şi cu siguranţă vom depune amendamente”, a spus și deputatul USR Cristian Ghinea.