Autoritățile vor să modifice Legea Pensiilor, astfel încât să vină în ajutorul seniorilor din România.
Acceastă modificare vizează acordarea posibilității soțului supraviețuitor, care este beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, să beneficieze și de o pensie dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii și nebugetat.
Autoritățile române vor să modifice Legea Pensiilor pentru a îi ajuta pe seniori, astfel încât să acorde posibilitatea soțului supraviețuitor, care este beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, să beneficieze și de o pensie dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii și nebugetat.
Legea care ar urma să fie modificată este Legea 263 din 16 decembrie 2010. În ceea ce privește motivele propunerii de modificare, acestea subliniază faptul că, dacă în prezent, soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din același sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare, celei în care a intervenit această situație.
În cazul în care legea va fi modificată, supraviețuitorul beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, care deține o pensie de urmaș, dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii și nebugetat, va putea beneficia de ambele pensii, cea din urmă neavând niciun fel de influență asupra bugetului public de pensii sau de asigurări sociale, fiind o contribuție suplimentară a persoanei la un alt sistem de asigurări sociale, scrie Antena3.
Urmașii persoanelor care cotizează, în timpul vieții, la mai multe case de pensii, au dreptul legal de a beneficia de pensiile de urmaș, separate de cele din sistemul public.