Legea pensiilor militare a fost adoptată în Parlament: Pensiile aflate în plată se indexează în raport cu solda sau cu salariul de grad sau de funcţie

Publicat: 04 11. 2024, 21:57
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că pensiile aflate în plată se indexează în raport cu solda sau cu salariul de grad sau de funcţie, relatează Agerpres. Legea merge la promulgare.

Dacă în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri, Camera superioară fiind for decizional, anunță Hotnews.

„Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”, prevede actul normativ adoptat de plenul Senatului, în forma amendată de Comisia de apărare a Senatului.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, nici celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, se mai arată în proiect.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

Senatul a eliminat articolul 60 (1) din forma proiectului adoptată de Camera Deputaţilor care prevedea că „dispoziţiile art. 60 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi în cadrul procedurii de actualizare a pensiilor militare de stat”.