LEGE: Părinții vor primi câte 500 de lei pe lună alocație pentru copii

Publicat: 04 09. 2017, 11:57

Se pregătește o nouă lege, care îi vizează pe părinți, și anume, vor primi câte 500 de lei pe lună alocație pentru copii.

Scopul acestei legi este de a rezolva problema natalității din România, iar oamenii să dea naștere mai multor copii fiind sprijiniți financiar. Autorii proiectului speră ca legea să intre în vigoare din 2018.

Parlamentarii lucrează la un nou proiect legislativ care prevede introducerea unui nou tip de alocație. Astfel, femeile care nasc și persoanele care adoptă copii vor primi alocație de 500 de lei pe lună, în cazul în care venitul anual al familiei nu depășește 25.000 de lei, potrivit vocea.biz.

Indemnizația se acordă pentru fiecare copil născut sau adoptat până la data de 31 decembrie 2019 pe o durată de trei ani de viață al copilului sau până la trei ani de când a fost adoptat.

Mulți parlamentari spun că vor vota această lege numai dacă se aplică pentru toți copiii din România pentru că forma actuală a proiectului ar duce la discriminare.