Operatorul de cablu RCS-RDS ar putea prelua în curând monopolul pe piaţa românească, prin preluarea principalului său competitor, UPC. Jurnalistul Cătălin Tolontan scrie pe blogul personal în aceste zile se discută în străinătate o înţelegere în acest sens.
Tranzacţia ar urma să fie făcută prin cedarea României de către UPC în schimbul unui alt teritoriu, la care să renunţe RCS.
Jurnalistul cataloghează drept „incalculabile” efectele unei asemenea afaceri pentru că – argumentează el – RCS şi UPC reprezintă, împreună, cel puţin 55 la sută din piaţa de cablu românească.
Prin canalele sale de sport, DigiSport şi Digi Sport Plus, RCS deţine la ora actuală majoritatea mecurilor din Liga I şi din campionatele importante ale Europei. Tot RCS are şi drept exclusiv de transmisie a curselor de Formula 1, precum şi a partidelor din Liga Campionilor la handbal.
La începutul lunii aprilie urmează să aibă loc licitaţia pentru drepturile de transmisie tv ale Ligii I, unde principala luptă se dă între RCS şi Dolce. Cum fotbalul românesc a trăit, practic, din drepturile de televizare în ultimii ani, se anunţă o luptă dură.