Economic
Regiunea autonomă Kurdistanul irakian a anunțat că a vândut petrol în valoare de peste 3,5 miliarde de euro anul trecut, în exporturi directe pe care guvernul de la Bagdad le consideră ilegale, informează AFP.
Este o creștere substanțială în raport cu sumele primite din partea guvernului central de la Bagdad în prima jumătate a anului trecut, a precizat executivul Kurdistanului.
Guvernul federal irakian a trimis 1,7 miliarde de euro Kurdistanului între ianuarie și iunie 2015.
Kurdistanul irakian, afectat serios de prăbușirea prețului la țițeiul brut, a anunțat la începutul lunii februarie că funcționarii săi nu își vor primi o parte din salariu. Numeroși salariați din sectorul bugetar nu sunt plătiți de mai multe luni.