Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții unor companii multinaționale americane: Președintele a subliniat că una din prioritățile României este eliminarea constrângerilor care afectează libertatea economică

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții unor companii multinaționale americane: Președintele a subliniat că una din prioritățile României este eliminarea constrângerilor care afectează libertatea economică
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri la News York cu reprezentanții unor companii multinaționale americane prezente sau care doresc să investească în România, informează Administrația Prezidențială. Printre companiile ai căror reprezentanți au fost prezenți la întâlnire se numără MetLife, Johnson & Johnson, Chevron, ExxonMobil, Cargill, Timken Warburg
Pincus.

În cadrul întrevederii s-a discutat, printre altele, despre valorificarea potenţialului real al cooperării economice dintre România şi SUA, investițiile americane ca instrument de modernizare economică și independenţa energetică, arată sursa citată.

Cu această ocazie, Klaus Iohannis a pledat pentru necesitatea implementării unui ghid de bune practici, având la bază prevederi din legislația americană privind combaterea actelor de
corupție din societatea economică.

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat prioritatea României de a atrage investiții străine, unul dintre obiectivele principale ale țării noastre fiind eliminarea constrângerilor care afectează libertatea economică și reprezintă impedimente pentru investitori”, arată Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, aceste companii vor putea aduce în România mai multe investiții directe, care să contribuie la transferul de tehnologie și să creeze mai multe locuri de muncă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră