Kilogramul de roșii românești într-o piață din București, la același preț cu un kilogram de carne / Care este prețul acestora

Publicat: 03 05. 2023, 17:56
Sursa foto: Freepik

Kilogramul de roșii românești într-o piață de cartier din Capitală este aproape la același preț cu un kilogram de carne. Chiar dacă sunt atât de apreciate de români, aceste legume nu sunt deloc ieftine la început de sezon.

Cât costă un kilogram de roșii românești într-o piață din Capitală

Un kilogram de roșii românești costă destul de mult în Piața Veteranilor din Cartierul Militari. Un negustor vinde, chiar la intrarea în piață, roșii la 25 de lei kilogramul.

Prețurile pot să fie și mai mici, desigur, însă la roșii mai mici, al căror preț ajunge la 18 lei pe kilogram.

În privința roșiilor de 25 de lei kilogramul, comerciantul susține că au fost și mai scumpe.

„Le-am avut și la 45 de lei, stați liniștit, acum au preț bun”, spune vânzătorul, potrivit Gândul.

„În fiecare zi ştiu de unde au plecat tomatele în România şi de la cine, ştiu că acele roșii au fost verificate de Autoritatea Fitosanitară, pentru că este obligatoriu (…) sunt la ora actuală 20 de lei la fermier, 35 de lei şi 45 de lei. Sunt vârfurile de producţie”, a declarat Petre Daea acum o lună.