Kilogramul de roșii românești într-o piață din București, la același preț cu un kilogram de carne / Care este prețul acestora

Kilogramul de roșii românești într-o piață din București, la același preț cu un kilogram de carne / Care este prețul acestora
Sursa foto: Freepik

Kilogramul de roșii românești într-o piață de cartier din Capitală este aproape la același preț cu un kilogram de carne. Chiar dacă sunt atât de apreciate de români, aceste legume nu sunt deloc ieftine la început de sezon.

Cât costă un kilogram de roșii românești într-o piață din Capitală

Un kilogram de roșii românești costă destul de mult în Piața Veteranilor din Cartierul Militari. Un negustor vinde, chiar la intrarea în piață, roșii la 25 de lei kilogramul.

Prețurile pot să fie și mai mici, desigur, însă la roșii mai mici, al căror preț ajunge la 18 lei pe kilogram.

În privința roșiilor de 25 de lei kilogramul, comerciantul susține că au fost și mai scumpe.

„Le-am avut și la 45 de lei, stați liniștit, acum au preț bun”, spune vânzătorul, potrivit Gândul.

„În fiecare zi ştiu de unde au plecat tomatele în România şi de la cine, ştiu că acele roșii au fost verificate de Autoritatea Fitosanitară, pentru că este obligatoriu (…) sunt la ora actuală 20 de lei la fermier, 35 de lei şi 45 de lei. Sunt vârfurile de producţie”, a declarat Petre Daea acum o lună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)